Tragedia a avut loc ieri, când un copil de doar șase ani era la colindat. Accidentul s-a produs pe DN 29 A, la ieșirea din orașul Darabani. Șoferul are 25 de ani și se deplasa dinspre Darabani spre Dorohoi.
Fata a alergat pe partea cealaltă de stradă, cu intenția de a traversa în fugă, la casa de vis-a-vis, unde voia să colinde. Șoferul nu a putut face nimic pentru a evita impactul. Aceasta a fost lovită de oglinda mașinii chiar în zona capului, mai apoi fiind aruncată în lateral unde a rămas inconștientă.
„Pacienta a fost preluată în comă, cu trumatisme cranian şi facial severe, scor Glasgow 3. A fost transportată la Secţia Pediatrie de echipajul cu medic al SMURD”, a precizat medicul Eduard Gurău, medic coordonator în cadrul dispeceratului unic ISU-SJA.
Mama copilei a ajuns şi ea cu ambulanţa la spital, femeia fiind în stare de şoc. „Eram la colindat. Era cu mine de mână. Ieşisem din curtea unei case şi am dat să mergem pe marginea drumului, iar la un moment dat s-a smuls din mâna mea să traverseze, chiar în dreptul maşinii. A lovit-o în plin. Vreau eu să fi fost în locul ei”, le-a spus mama printre lacrimi cadrelor medicale, implorându-le să îi facă bine fetiţa.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent şef adjunct Nicoleta Mendeleac, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
sursă/sursă foto: monitorulbt.ro