Un tânăr student de la UMF a murit de COVID-19! Studentul, Alex Țandura, avea 20 de ani.
Anunțul despre moartea sa a fost făcut de Societatea Studenților Mediciniști Iași, pe pagina de Facebook:
„Societatea Studenților Mediciniști Iași este profund îndurerată, întrucât Alex Țandura, colegul nostru în vârstă de doar 20 ani, a pierdut astăzi lupta cu COVID-19 și a plecat prea devreme dintre noi.
Acesta era unul dintre cei mai activi voluntari ai Departamentului de Medicină de Urgență (U.P.U. – SMURD) din cadrul SSMI și student la Asistență Medicală Generală, UMF Iași.
Urăm sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați și mult curaj pentru a înfrunta aceste momente!
Drum lin, Alex!”
Băiatul a fost internat timp de 2 săptămâni în ATI. Prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași/UPU Spitalul Sfântul Spiridon a declarat că băiatul era „intubat ventilat mecanic pentru Covid care, în evoluție s-a negativat, dar a avut și alte patologii asociate. Este dureros și pentru echipa medicală pentru ca, în ciuda eforturilor terapeutice, să piardă un tânăr student, care își dorea cu ardoare să devină asistent medical și era dedicat voluntariatului în medicină. Transmitem toată compasiunea noastră familiei!”