Un copil de 4 ani a alunecat într-un bazin cu Tomoxan, la o fermă din localitatea Ticușu Nou, județul Brașov.
Bazinul era plin cu insecticid puternic folosit la despăducherea oilor. Din cauza insecticidului puternic copilul a decedat.
Polițiștii fac cercetări pentru a vedea cum s-a produs incidentul: „La data de 4 aprilie, în jurul orei 14.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Ticuşu Nou din judeţul Braşov, un minor, în vârstă de 4 ani, ar fi căzut într-un bazin, în care se afla o substanţă, situat în proximitatea unei ferme. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rupea şi cadre medicale, cele din urmă efectuând manevrele de resuscitare, conform protocolului în vigoare. (…) Cadrele medicale au declarat decesul copilului. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.
sursă: digi24.ro
sursă foto: stiri247.ro