N-am învățat la școli înalte,
Nu am nici diplome de-argint,
Doar o iubire fără margini
Pentru frumos, decent și sfânt.
Poate nu știu ce-i universul,
Nu știu ce-nseamnă galaxii,
Dar noaptea mă alin cu versul
Călăuzit de stele mii.
Nu știu să definesc culoarea,
Nici ce-i un Univers spectral,
Ci doar mă bucură lumina
Când îmi zâmbești tangențial,
Și nu-nțeleg de ce-apar norii,
Ori soarele de ce-a apus,
Dar zilnic mă încântă zorii,
Lumina blândă din apus.
Poate nu știu să spun cuvinte,
Metafore fără vre-un rost,
Ce în alambicate șiruri
Te poartă doar în sus și-n jos,
Ci doar mai las pe-acea hârtie
Din când în când câte un vers,
Ce-n suflet este poezie
Chiar dacă-n scris nu are sens.
Tangent cu foaia de hârtie
Ce albă-așteaptă s-o pictez,
Nu reușesc s-aștern în rime
Tot ce gândesc și ce iubesc.
Poate n-am harul poeziei,
Nici nu expun prea elevat,
Tangențial rescriu emoții
Și-un gând… din sufletul curat.
Tangent cu ale mele visuri
În vers, timid, te mai ating,
Nu știu să mă exprim în versuri,
Dar știu să te iubesc… să simt…