În rândul tinerilor din România, suicidul este a doua cauză de mortalitate, după accidentele rutiere. Un elev de clasa a VIII-a din Năvodari s-a sinucis din cauza notelor mici de la școală. Un student s-a sinucis din cauza bullying-ului. Un student de 22 de ani, din Buzău, s-a sinucis într-un cămin din Grozăvești. 

În fiecare an, în lume, se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid, acest factor ocupând locul doi în rândul cauzelor de deces ale tinerilor și adolescenților, după accidentele rutiere. 

În anul 2021, în România s-a înregistrat o rată a suicidului de 9.7 la suta de mii de locuitori. Conform mediazece.ro, cele mai mari rate au fost subliniate de: Lituania 26.1,  Rusia 25.1, Belgia 18.3, Ungaria 16.6 cazuri la suta de mii de locuitori. Bazându-se pe datele naționale privind suicidul, colectate de INML, în Strategia Națională de Combatere a Suidicului, s-a calculat că în medie de 8 români se sinucid în fiecare zi: „Numărul sinuciderilor este de 6 ori mai mare decât al omuciderilor începând cu anul 2012, fiind mai mare decât numărul omuciderilor şi accidentelor de trafic, cumulate.”

Sănătatea mintală ar trebui să devină una dintre temele principale lansate în media. În societate, sănătatea mintală, suportul emoțional, metodele de intervenție sunt captate doar uneori realist și, cel mai frecvent, distorsionat: se așteaptă ca fiecare persoană cu o afecțiune specifică de sănătate mintală să prezinte aceleași caracteristici sau simptome.  Poate vă sunt cunoscute replici precum: „Tu doar vrei să fii băgat în seamă!”, „Că fix tu ești în depresie. Eu am probleme mai importante față de ale tale și nu sufăr de nimic.” 

„Un tânăr în vârstă de 20 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al hotelului. Acesta s-a sinucis deoarece nu a mai suportat să i se pună din cauza orientării sexuale.” Comentariile penibile și-au făcut loc de-a lungul știrilor. Însă, am avut și tineri care au luat inițiativa și și-au exprimat părerea cu privire la stigmatizarea suicidului: 

Un tânăr de doar 20 de ani s-a sinucis azi dimineață, aruncându-se de la etajul 8 al Hotelului Intercontinental.

Anchetatorii au descoperit faptul că tânărul a lăsat mai multe scrisori cu mesaje pentru familie și prieteni, în care vorbea despre sinucidere, pentru că suferea din cauză că a fost stigmatizat și discriminat , deoarece făcea parte din comunitatea #LGBTQIA.

De când mă ocup de contul de Instagram al Asociației MozaiQ am vorbit cu mai mulți adolescenți care ne scriu, pe care familia îi respinge din cauza orientării sexuale sau a identității lor de gen. Mi se pare devastator ca acești copii sunt respinși, judecați, izolați și uneori agresați chiar în sânul propriei familii, unde ar trebui să fie primul loc în care să se simtă în siguranță.

Studiile sociologice au demonstrat nu doar odată că incidența tentativelor de suicid și suicidul au procente significant mai mari în comunitatea LGBTQIA, față de populația generală.

Stigma și discriminarea au un impact negativ semnificativ asupra sănătății mintale a tinerilor LGBTQIA. Bullying-ul, deasemenea, este un factor care contribuie la multe cazuri de sinucidere.

Studiile au mai arătat că acceptul parental sau cel puțin neutralitatea referitoare la orientarea sexuală sau identitatea de gen a copilului reduc mult rata de suicid. Cei care în copilărie au experimentat rate crescute de respingere din partea părinților, din cauza orientării sexuale sau identității de gen, sunt de peste 8 ori mai predispuși la suicid și este de peste 6 ori mai mult probabil să raporteze cazuri de depresie.

Sinuciderea nu este decât cel mai vizibil semnal de alarmă. Depresia, anxietatea, stima de sine scăzută, construirea unei vieți duble, toate acestea sunt simptome cu care unele dintre persoanele LGBTQIA trăiesc în societăți care îi marginalizează și discriminează”, a transmis Alina Dumitriu pe pagina sa de Facebook. 

În Strategia Națională de Prevenție a Suicidului s-a conchis faptul că tocmai „frica de stigmatizare și discriminare care înconjoară sinuciderea poate fi atât de extinsă încât descurajează adesea oamenii să caute ajutor”. Stigmatizarea sinuciderii este  răspândită și la nivelul profesioniştilor de sănătate mintală, organizații și instituții, așa cum este în rândul populației. 

Pentru a afla mai multe detalii cu privire la acest subiect, am solicitat părerea și sfatul domnului Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist și coordontor al Centrului de studii psihanalitice. Tiberiu Seerberger a menționat că oamenii ajung la astfel de gesturi ca urmare a unui intens sentiment de lipsă de speranță. „În momentul în care există speranță, există și modalități prin care se vor descărca impulsurile interne ale individului. Dacă nu există, se vor crea, la fel ca în situația persoanelor antisociale”, a subliniat acesta. 

Î: Putem vorbi despre o tendință genetică atunci când vine vorba de actul suicidar? 

R: Factorii genetici doar predispun persoana la anumite emoții. Sunt factori care influențează, nu determină. În actul suicidar vorbim despre un moment în care testarea realității nu mai funcționează așa cum ar trebui, un moment în care emoțiile depresive copleșesc individul. Omul se poate naște cu o astfel de predispoziție, însă educația este cea care determină construcția personalității, mecanismele de adaptare și impactul pe care emoțiile îl au asupra întregului.

Î: Care sunt semnele care ne-ar putea atrage atenția atunci când cineva ar vrea să recurgă la astfel de gest disperat?

R: Este important să fim atenți la oamenii cu tendințe depresive intense, cu un sentiment de vinovăție puternic și mai ales care crează în noi un sentiment de confuzie (pe de-o parte ne declară că sunt în regulă, pe de altă parte simțim că ceva nu este deloc în regulă). 

Î: Ne puteți descrie contextul în care se recurge la actul de suicid?

R: Actul suicidar se produce în momentul în care persoana în cauză simte că nu mai are altă scăpare. Agresivitatea care este în strânsă legătură cu simptomele depresive sunt îndreptate către propria persoană, persoana pierde legătura cu realitatea și găsește în suicid singura scăpare față de trăirile intense pe care nu le mai poate conține.

Î: Din experiența dumneavoastră, există o medie de vârstă care să fie nucleul gândurilor date spre tendințele de suicid?

R: Da. Datorită faptului că în privința suicidului există o problemă ce ține de testarea realității, nucleul cel mai primitiv este cel din perioada în care relația dintre copil și mamă era simbiotică, adică granița dintre cele două persoane nu exista în totalitate, iar testarea realității nu era bine întemeiată. Este vorba de vârsta primului an de viață.

Î: Cum se explicăm totuși, rata tot mai mare a suicidului în rândul tinerilor?

R: Există și a existat suicid atât în rândul tinerilor cât și în rândul persoanelor de alte vârste. Dacă în urma unor studii s-a descoperit faptul că tinerii din ziua de azi apelează mai mult la suicid, primul lucru la care m-aș gândi ar fi reducerea familiilor extinse din ziua de azi. În 1970 dacă mama nu ar fi putut să fie un părinte îndeajuns de bun pentru copil, nu i-ar putea conține emoțiile corespunzător, copilul ar avea cel puțin o bunică la dispoziție. În 2022, dacă mama și copilul stau într-un apartament la bloc, copilul este blocat.

Î: Dacă v-ați confruntat cu un caz în care clientul a avut tendințe suicidare, ni l-ați putea prezenta?

R: Da. Vorbim despre un individ în jurul vârstei de 30 de ani care, aflând vestea că primul său copil s-a născut, a suferit o decompensare psihotică și a dorit să se sinucidă. A ajuns la mine ca urmare a intervenției soției sale și a mamei ei. Acest lucru s-a produs pe fondul unei gelozii extreme a bărbatului pe relația dintre soție și noul său copil. Practic, a simțit că a pierdut-o și că cel mic a furat-o. A trăit același lucru pe care l-a trăit în primul an de viață când i s-a născut un frate și despre care a simțit că a furat-o pe mamă de lângă el. Intensele emoții nu au putut fi conține, vinovăția a devenit foarte puternică și a găsit o scăpare în suicid. Scurtele momente de claritate l-au ajutat să prevină acest lucru și să caute ajutor la rude, iar rudele au apelat la soție.

Î: Care sunt pașii terapiei în astfel de cazuri? 

R: În psihanaliză se prioritizează lucrurile în astfel de cazuri. Dacă există un risc real de suicid, atunci pacientul este trimis la un medic psihiatru care îi administrează pastile astfel încât simptomele psihotice să fie ținute sub control. Atâta timp cât ele sunt sub control, încep să fie analizate. Este făcută persoana respectivă să înțeleagă faptul că gestul său pornește dintr-o vinovăție și este strâns legat de agresivitatea sa care nu a putut fi descărcată astfel.

Î: Din ce cauză considerați că, în societatea românească, ne confruntăm cu stigmatizarea suicidului și a tulburărilor mintale?

R: Abia am ieșit din comunism. În comunism nu se punea accentul pe dezvoltare personală, pe gândire liberă, pe emoții, pe lume interioară. Există atunci un foarte mare accent pe lucrurile materiale, pe obiectele fizice.

Trecerea de la lumea materială la cea mintală se face gradual. Pe de altă parte este vorba despre dificultatea de a accepta o greutate emoțională de care ai putea suferi și tu.

Dacă o persoană se află în depresie, dar nu dorește sau nu poate să recunoască acest lucru, cum ar putea să recunoască acest lucru la altcineva? 

Î: Chiar sunt tulburările mintale cele mai importante cauze de luat în calcul?

R: Da. Suicidul este un act psihic. Semnifică o dorință de a ucide o persoană cu care sinucigașul s-a identificat. În momentul în care testarea realității începe să nu mai funcționeze, în ochii sinucigașului el chiar este acea persoană căreia vrea să îi facă rău.

Î: În anul 2021, România a raportat o rată a suicidului de 9.7 la suta de mii de locuitori. Cum considerați că va evolua acest fenomen în următorii 5 ani și de ce?

R: Atâta timp cât conștientizarea emoțiilor nu este un obiectiv personal și național, statistica se va modifica în funcție de cum bate vântul. În situația în care se vor implementa unele programe de parenting, de identificare a emoțiilor, de educație a copiilor, de sănătate psihică, statistica ar putea avea un final fericit.

Î: Relatările din presă cu privire la actele de autoagresiune pot duce la un comportament de imitare a sinuciderilor?

R: Suicidul este o modalitate disperată de a face față unei realități. Există și alte modalități în afară de suicid.  Atâta timp cât este mediatizat, el poate fi văzut de mulți oameni drept „ultima soluție”, așa cum este el numit și de către presă. Practic, fiind numit așa, suicidul ajunge să capete în mintea oamenilor o aură de „soluție“. Așa cum un copil se uită la părinții săi pentru a îi traduce lumea din jur, așa și unii oameni se uită în presă pentru a înțelege mai bine societatea.

Î: Cum poate ajuta media în lupta prevenirii suicidului?

R: Prin acțiuni de conștientizare a emoțiilor, emisiuni de parenting, de creștere a copilului. Cât emisiuni cu specific psihologic sau psihoterapeutic ați văzut la TV în ultimii ani?

î: În societate ne confruntăm cu următoarele mituri despre suicid. Ce ne puteți spune despre ele?

„Trebuie să fii bolnav mintal ca să te gândești la suicid”

R: Fiecare om s-a gândit măcar o dată la suicid. Nu trebuie să fii bolnav mintal ca să te gândești la suicid cum nu trebuie să fii homosexual ca să te gândești că te simți bine în compania unei persoane de același sex. Psihanaliza a arătat faptul că în spatele acestor gânduri de fapt se ascund multe alte lucruri.

În spatele unei idei de suicid se poate ascunde o dorință de a fi văzut, de a îngrijora oamenii din jur, de a fi tratat ca un copil, de a fi iubit și așa mai departe.

„Dacă o persoană are intenții serioase de a se sinucide, nu o mai poți ajuta”

R: Dacă o persoană are intenții serioase de a se sinucide, trebuie să o ajuți. Fiecare om care se gândește la sinucidere are o parte bună, sănătoasă și o parte patologică. Partea sănătoasă vine la medic și spune: „Nu știu cum, dar mă gândesc la suicid”. Noi trebuie să ajutăm partea sănătoasă. Dacă omul pare că are intenții serioase de a se sinucide, atunci partea patologică este pe cale să preia controlul și trebuie să o controlăm.

„Discuțiile despre suicid nu sunt recomandate, deoarece pot da cuiva ideea de a încerca”

R: Dacă o persoană s-a gândit la suicid, o discuție o poate ajuta. Dacă nu s-a gândit, atunci nu va fi foarte interesat de discuția respectivă. 

„Cele mai multe sinucideri au loc iarna.”

Nu am auzit de acest mit, însă mă face să mă gândesc la reducerea interacțiunii sociale și la reducerea timpului petrecut afară.

Oamenii tind să facă lucruri fizice pentru a scăpa de povara gândurilor.

Merg la alergat pentru a scăpa de o anumită emoție, lucrează peste program pentru a nu ajunge acasă unde se poate să nu îi aștepte nimeni, se întâlnesc cu prietenii în parc pentru a nu sta în atmosfera de acasă. Sunt supape prin care iese presiunea psihică. Dacă aceste supape nu mai sunt disponibile, este posibil ca presiunea să se acumuleze prea mult și să conducă la suicid. Nu am absolut nici o dovadă cu privire la acest mit, sunt doar presupuneri.

„Persoanele suicidare își doresc să moară.”

Nu își doresc să moară, își doresc să scape de o parte a lor despre care simt că a preluat controlul și că le-a asfixiat. Vor să strige după ajutor și suicidul este un astfel de strigăt.


Având în vedere interviul prezentat, am vorbit cu persoane care au trecut prin aceste tendințe de suicid, iar, prin intervenția la timp a terapiei, ei pot spune că se simt ascultați, înțeleși și încep să lucreze la propriile persoane.

O persoană care se află acum în procesul terapiei a menționat că „pe mine terapeutul m-a pus să scriu în fiecare zi câte o pagină pentru ce sunt recunoscător, de parcă aș fi avut o bandă neagră pusă în jurul ochilor. Minunea a durat 3 zile, nu a fost eficientă. Apoi, terapeutul a intervenit prin încercarea de a mă face să vorbesc despre mine, despre sentimentele mele. Și da, fiecare atitudine are o cauză pe care nu reușești să o faci remarcată la timp. Azi te simți singur, mâine singur. Apoi, nu mai știi cine îți controlează mișcările pentru că, efectiv, nu mai ești tu. Terapia mă ajută să mă pun pe picioare.”

Una dintre persoanele cu care am vorbit a fost diagnosticată cu depresie severă, menționând că acest diagnostic nu a surprins-o: „Cum se întâmplă cu gândurile suicidare? Pur și simplu mergi liniștit în mașină și te gândești: oare cum ar fi să accelerez puțin mai mult? Și te trezești conducând cu 120km/h.” În cadrul depresiei severe, persoana a menționat că făcea 4 ședințe pe săptămână, având un singur terapeut – „unul și eficient”. Primele semne pe care le-a putut constata persoana respectivă au fost prin comparație: cum era acum câteva luni (persoană energică, plină de viață, abia „așteptam să arăt lumii ce pot și că limitele nu există) și cum este acum („nu mă simt eu. Mă învinovățesc pentru orice lucru de nimic. Nu sunt suficient de bună și ajung să mă detest”) Unele persoane aflate într-un astfel de caz reușesc să utilizeze o mască pentru a-și ascunde adevăratele gânduri: „crede-mă, pe nimeni nu interesează cum te simți cu adevărat dacă nu-i ești o persoană dragă. E foarte ușor să-ți pui o mască, oamenii nu te simt.”

Alte declarații puteți urmări în acest video realizat de Ziarul de Gardă: Persoanele care au trecut prin tentative de suicid – singure în fața sistemului

Doar unul din zece copii ajunge la un specialist.

Cauze: mentalitatea oamenilor din jur de a susține că „doar nebunii ajung la psiholog”, părinții care îți scot în evidență faptul că ei muncesc pentru tine și „fix tu ar trebui să ai depresie”, neputințele financiare, dar și lipsa informațiilor adresate publicului! (lista cauzelor fiind chiar mai lungă)

Cum poate interveni mass-media?

Exact cum am menționat în procesul interviului, în media identificăm două efecte: Efectul Werther  vs Efectul Papageno. În ghidul pentru media cu privire la reflectarea suicidului în presă, s-a adus în discuție modalitatea în care cazurile/ știrile cu privire la actul suicidar ar trebui prezentate publicului astfel încât miturile să fie demascate și oamenii să înțeleagă rolul și intervenția profesioniștilor în astfel de cazuri.

Astfel, relatările despre suicid în presă pot duce la un comportament de imitare al  actului, acesta fiind numit efectul Werther. Efectul Werther își are originile în secolul XVIII-lea, odată cu apariția romanului „Suferințele tânărului Werther”. 

 

 

Romanul îl are ca personaj principal pe Werther. Îndrăgostit de o femeie cu care nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a fi împreună, tânărul s-a sinucis. Conform cercetărilor, popularitatea romanului a dus spre creșterea ratei de suicid, mulți dintre cei care au murit adoptând metoda de suicid din roman. 

 

 

 

Efectul Papageno este opusul efectului Werther. Efectul Papageno are în vedere punerea în lumină a modalității de intervenție în astfel de cazuri și demascarea miturilor. Astfel, mass-media ar trebui să promoveze mai mult materialele cu privire la modalitatea de intervenție, să se focuseze pe tipurile de terapii, să organizeze programe speciale despre sănătatea mintală și starea de bine: 

O altă modalitate de intervenție este Platforma Antisuicid a Alianței Române de Prevenție a Suicidului: „Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară ne puteţi contacta în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică,  între 19:00 – 07:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email în formatul 24/7 la sos@antisuicid.ro. 

„Eu cred ca indiferent de conceptia sau neconceptia romanilor fata de psihologi este obligatoriu sa existe linia asta, asa cum exista periuta de dinti si pasta de dinti oriunde in alimentara, asa trebuie sa existe si acest telefon. Acum cat de eficient este sau nu… este obligatoriu sa existe”, a incheiat Doina Cosman, presedintele ARPS.

Puteți urmări aici importanța intervenției rapide:  Cazul tinerei care și-a anunțat tentativa de suicid la „Telefonul Copilului”. Filmul operațiunii

Surse: Contact – Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (antisuicid.ro); INTERVIU Generaţia Z. Care sunt cauzele depresiei la adolescenţi şi tineri? O discuţie cu psihologul Mihai Copăceanu (mediafax.ro); Sinuciderea, locul doi în rândul cauzelor morţii la adolescenţi şi tineri. De ce se ajunge aici – Media 10 (mediazece.ro); Strategia Națională de Prevenire a Suicidului în România, Ghid pentru media.PDF (audiovizual.md); 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.