Studenții au luptat astăzi pentru drepturile lor! A apărut un plus al rețetei eșecului, alături de șoala online: studenții nu vor mai beneficia de transport gratuit. Ne dorim o educație de succes și strigăm pentru performanță. Bullying-ul, imaturitatea, lipsa de responsabilitate, acestea sunt efecte asupra cărora statul nu le-a găsit un punct de rezolvare.
România este instabilă economic, iar în educație investim aproximativ 3,6% din PIB. Lipsa condițiilor, dezinteresul, ignorarea hobby-urilor noastre au ca urmări plecarea tinerilor în străinătate.
Ce măsuri au fost luate pentru „economia României”?
Renunțarea la transportul gratuit cu trenul și la bursele studenților, deoarece banii sunt folosiți pentru a participa la anumite festivaluri, pentru călătorii. Prin ordonanța dată, peste 3 miliarde de lei vor rămâne în sectorul public.
„Se modifică și se revine la 50%. Eu nu văd un capăt de țară și dau exemple alte țări din Europa. În Austria studenții au 60% reducere, Belgia – 50% reducere, Cehia – 75%, în Croația reducerea e de 50%, în Estonia de 30%, în Franța de 50%. În Grecia nu există reduceri generale. România era țara care era în afara sistemului. Toate celelate țări mai dezolvate nu oferă gratuitate”, a declarat Florin Cîțu.
Dar nu călătoria este cea care duce spre cunoaștere? Pentru a scrie un simplu articol sau un vers, trebuie să fi vizitat multe locuri și să fi văzut mulți oameni. Se uită, totodată, de faptul că această gratuitate era o salvare, deoarece unii studenți nu-și pot achiziționa „mașini proprietate personală” sau nu-și permit să dea bani la firmele de autocare pentru a se întoarce la familiile lor.
Ce susțin organizațiile studenților?
USR
La acest protest au participat și voluntari din Uniunea Studenților din România, cărora le mulțumim pentru implicare, pentru dorința de a arăta că studenții luptă pentru ca vocea lor să fie auzită.
„Uniunea Studenților din România a subliniat importanța gratuității procesului de mobilitate a studenților privind transportul feroviar, în special pentru facilitarea actului educațional. Din păcate, această consultare nu a avut un rezultat favorabil, iar mai mult decât atât, nici motivele invocate de către Președintele Partidului Național Liberal nu au fost unele fondate, acesta explicând faptul că această măsură este principială și își propune responsabilizarea studenților.
Observăm din cele întâmplate faptul că pentru Guvernul Cîțu studenții nu sunt o prioritate, tocmai de aceea îndemnăm studenții să își exprime public opinia cu privire la aceste măsuri.
Lupta noastră nu se oprește aici și vom milita în continuare pentru drepturile și facilitățile studenților”.
ANOSR- comunicat
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică ferm poziția Prim-ministrului Florin Cîțu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenților și solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri.
Deși domnul prim-ministru și echipa sa nu și-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților, acesta își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți.
Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 și de acesta beneficiază toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență într-o instituție de învățământ superior acreditată, indiferent de distanță și numărul de călătorii.
Aceasta reprezintă o măsură importantă pentru creșterea echității în învățământul superior, facilitând accesul și finalizarea studiilor studenților din medii socio-economice defavorizate. Măsura crește mobilitatea studenților, atât pentru participarea la schimburile de experiență, cât și pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, organizate în diferite centre universitare. În același timp, aceasta are un impact pozitiv asupra mediului, facilitând politicile de promovare a acestui mijloc de transport, și, nu în ultimul rând, a fost corelat cu creșterea participării studenților la vot, conform unui studiu al Academiei Române.
Totodată, asemenea măsuri de sprijin ale studenților există și la nivelul altor țări europene, cum ar fi Luxemburg sau Slovacia, care au acordat gratuitate studenților la transportul feroviar, măsură ce a susținut creșterea calității vieții studenților.(…)
Trebuie să luăm în calcul că problemele financiare ale studenților nu sunt deloc neglijabile. Conform Raportului Eurostudent VI, 38% dintre studenții români (media UE=29%) au probleme financiare moderate, cu mult peste media europeană. În același context, România are un număr mare de persoane care trăiesc în risc de sărăcie sau excludere socială – un român din trei este încă în pericol de sărăcie și excludere socială.
Conform datelor primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu privire la numărul de călătorii și impactul bugetar al acestei măsuri, constatăm că impactul bugetar este unul redus, așa cum declara și prim-ministrul Cîțu, în valoare de 214.500.588 lei, reprezentând 0,0189% din Produsul Intern Brut prognozat pentru anul 2021. Deși domnul prim-ministru Cîțu declara în 2018 faptul că deficitul CFR Călători ar fi cauzat de subvenția pentru studenți, adevărul este că subvenția nu doar că nu reprezintă o cheltuială pentru CFR Călători, ci este o măsură care reduce acest deficit. ”
„Deciziile luate distrag atenția asupra adevăratelor probleme!”
Ce facem cu rata crescută a abandonului școlar? Dar condițiile din cămine și problemele de infrastructură cu care se confruntă Universitățile? Cum rămâne cu implementarea unor cursuri la nivel național care să ajute profesorii să se adapteze la noile cerințe, mai ales în cazul globalizării? Cum putem susține educația, având în vedere cerințele unor costuri suplimentare?
Mulțumim organizațiilor studențești care ne susțin și în stagiul de practică pe care unele Facultăți nu ni le pot oferi!
Ce comentarii au apărut în mediul online?
Reacția din partea publicului nu a putut lipsi. În loc să luptați alături de noi, spuneți că „dacă știați cu cine să votați, încă aveați această gratuitate la tren”. „Generația noastră luptă pentru schimbare, pentru inovație. Și da, ne putem descurca fără tren gratuit, LA FEL DE BINE CUM VĂ VEȚI DESCURCA DUMNEAVOASTRĂ FĂRĂ PENSIE, pentru că nu o să mai aibă cine să muncească ca să v-o plătească”, POV21.ro.
surse: ziarul de Iași, Uniunea Studenților din România, Unifest Iași