Ștefan Ciobăniță, expoziție de grafică

O expoziție de grafică cu tematica „Portretul sufletului” a artistului Ștefan Ciobăniță va avea loc între 24-30 septembrie la Muzeul Literaturii Române, Casa Muzeelor, în foaier.

„Este un moment mult așteptat pe care îl visam înfăptuit mult mai târziu, dar se pare că lucrurile s-au aranjat diferit. Vă aștept cu brațele deschise!”, a scris Ștefan pe pagina sa de Facebook.

Ștefan Ciobăniță desenează de când se știe, fiind și în primul an la Facultatea de Arhitectură – București. Ștefan consideră că arta este și va fi o forță care poate schimba lumea. Este o energie ce are potențialul de a face ceva din nimic, este o putere și nu o simplă „abilitate”.

Am obiceiul de a scrie foarte mult despre orice văd în jurul meu fără autocenzură sau superficialitate (nu știu dacă îmi iese, dar eu încerc). Totuși, aceste gânduri se transformă în diverse idei sau texte/eseuri care mai apoi sunt trecute prin sceptrul imaginației până în faza de schițe libere.

Schițele sunt dezvoltate până la treapta de studiu (în caz de este o poziție corporală, un obiect, fenomen etc. pe care doresc să-l introduc) și concomitent încerc să creez o compoziție plastică bazată pe tema de la care am plecat inițial.

Tabloul de mai jos are aceeași poveste la bază (ca să fiu sincer, doar o mică parte din povestea totală). El se numește, la prima vedere puieril și foarte copilăresc, „Femeie-n baie, copil-n duș” sau extrem de rezumativ și concret „despre Frică”.

„Opusul iubirii nu este ura, ci frica” spune cineva a cărui nume nu l-am reținut, dar tind să fiu de acord. Frica este starea fundamentală de la care se dezvoltă orice sentiment de natură negativă (ură, mânie, lașitate, neasumare etc.). Plecând de la această concluzie mesajul desenului este accesibil.

În prim plan se află o femeie întinsă pe jos, simbol al afectivității umane, pielea ei fiind contopită cu podeaua (aceleași textură) fapt ce marchează compromisurile de care suntem capabili, plus firea cameleonică și ușor coruptibilă. Ca contra punct al compoziției este noul născut din duș, o reinterpretare a placentei unde el este izolat, simbolizând starea reală eului afectiv (pură) care poate fi izolat de către frică. Personajul central știe foarte bine și conștientizează situația dar refuză să accepte, fapt marcat prin sticla dușului (sticla arată legătura puternică dintre sentimentele noastre ușor accesibile cu sentimentul fundamental,pur) lipsa buzelor și ochii închiși (plafonare).

Acțiunea, care de fapt este mai mult surprinderea unui moment, se petrece în baie deoarece această cameră este una a intimității absolute din toate punctele de vedere. Îmi permit să spun că în lucrările mele baia a devenit un motiv și un simbol al locului în care noi ne accesăm eul interior, un fel de cameră a sufletului. Totuși spațiul este invadat subtil de un privitor neinvitat, detaliu al influențelor exterioare din partea celor din jur.

Lucrarea se completează prin diverse detalii si accentuează ideile dezvoltate anterior. Ca o mică concluzie, tabloul dorește să sublinieze subtilitatea fricii și cum ea ne schimbă raportul eului interior și relației obiectiv-subiectiv afectiv. Frica poate fi atât de puternică încât să distrugă cea mai sfântă relație existentă pe pământ, cea mama-copil, marcată prin singurele personaje din compoziție”, a menționat Ștefan Ciobăniță.