– Vrea să-ți facă cunoștință cu fratele lui.
Gălăgia din cafenea îmi agita simțurile, iar încercarea de a sta locului pe scaun era nulă. A doar m-a privit înțelegând ce aveam de gând să fac luându-și paharul de plastic cu numele ei în mână dându-mi de înțeles că putem pleca.
– Fratele lui? Nici nu știam că are frate, îi răspund imediat ce ieșim în aerul rece de afară.
– Nu ți-am povestit niciodată de familia iubitului meu, normal că nu ai de unde să știi, mă lămurește insă încep să râd. Ce e așa amuzant? întreabă înghiontidu-mă cu cotul.
– E prima dată când îi spui unui băiat <iubitul meu> și să știi că nu te iert pentru faptul că ai uitat să-mi spui acest amănunt. Cum te înțelegi cu ai lui? sorb din cafeaua cu caramel plasând-o apoi pe capota mașinii mele, nu aveam de gând să ne plimbăm în parcul din apropiere, iar singurul loc unde era ok și liniștit era lângă lac, unde îmi și lăsasem mașina.
Se strâmbă puțin scoțând pachetul de țigări din buzunarul blugilor decolorați de vreme, îmi întinde pachetul luând și eu una aprinzând-o. A, după mulți ani de singurătate, își găsise bărbatul perfect alături de care cu siguranță ar avea o viață pașnică. Și nu zic asta pe ghicite, îi cunosc fiecare fost și băiat cu care s-a întâlnit, iar acesta chiar pare un băiat în toate mințile.
– Mama lui nu prea suportă faptul că eu fumez, având în vedere că el e la Academie, dar în rest, suntem ok, expiră fumul cenușiu scrumând.
– Contează că el te iubește. Râde făcându-mă să zâmbesc și eu.
– Deci,ce zici? întreabă, privirea ținând-o ațintită pe chipul meu.
– Nu am nevoie de relații, îi răspund trăgând un alt fum din țigara pe jumătate terminată.
– Prieteni.
O privesc sceptic știind ce fel de persoană e, însă fața nu-i trăda nimic.
– prieteni, șoptesc.
– în urmă cu cinci ani-
„- Prieteni dragă, nu te gândi la altceva. Vocea lui era amuzată și știam exact de ce.
– Ai putea măcar să te abții și să nu mai râzi de mine? m-am răstit mergând apăsat pe nisipul ud.
– Nu râd,doar zâmbesc. Însă ai avut o moacă amuzată când ți-am cerut să fim.
Mă opresc simțindu-l în spatele meu, avea dreptate, pe moment crezusem că-mi cere cu totul altceva, însă e vina lui că nu a explicat.
– Data viitoare fii mai clar.
Această relație dintre el și eu nu știam cum s-o numesc până să-mi ceară el să FIM.
L-am privit cu coada ochiului când ne-am oprit pe o bancă ca să ne odihnim, corpul îi era relaxat, însă ochii îl dădeau de gol. Nu vorbeam multe despre noi chiar dacă ne vedeam aproape în fiecare zi, subiectul cel mai discutat era arta, creată de fericire sau de suferință. Nu era fan, știam asta, dar eu o aduceam în discuție și el nu mă putea refuza. Tot ce știu despre el e că s-a despărțit de iubita lui când ne cunoscusem prima dată la bar, coincidența fiind că pentru același lucru mă aflam și eu acolo.
– Să fim, a repetat el.”
Niciodată nu mi-a plăcut cuvântul „prieten” când venea vorba de a cunoaște o persoană de sex masculin pe care mi-o introducea A. Mereu avea același plan nenorocit de a mă cupla cu câte unul, motivul ei fiind <să-ți recuperezi inima>. Ceea ce nu știa ea era că, inima mea era în același loc, diferența făcând-o doar că mereu va bate pentru aceeași persoană, orice s-ar întâmpla.
Acel anumit care a vrut să fim.
