Arta este viață, iar pentru artist este un mod de a trăi, de a simți, de a înțelege lumea din jurul său. În acest articol vom aborda originea artei plastice ce a schimbat total raportul dintre om și modul său de manifestare artistică.
Preimpresionismul
Preimpresioniștii sunt primii care aduc ideea inovației în ceea ce se poate reprezenta în picturi. Chiar dacă aparent lucrările marilor artiști, ce aparțin acestui curent, nu au schimbat mare lucru, în esența situației, impresionismul v-a reprezenta cea mai majoră schimbare din întreaga viață a artei. De aici începe o nouă eră a modului în care artistul percepe și reinterpretează lumea.
Desigur că nu a fost ușor, Acadèmie des Beaux Arts a insultat nenumărate lucrări, neacceptându-le la diferite expoziții. Ceea ce aveau academicienii în minte erau formele concrete, exacte, bine definite și frumos volumetrizate ale renascentismului, plus nenumăratele teme religioase.
Ok, dar ce au făcut acești băieți
Impresioniștii, de la cei mai timpurii până la post-impresioniști, și-au dezvoltat capacitatea de a picta “en plein air”, adică în aer liber, surprinzând viața cotidiană a oamenilor obișnuiți, săraci (considerată o temă obscenă de către academicieni), manifestările naturii, rolul pe care îl are lumina și jocul acesteia.
Până în anii 1840, artiștii lucrau doar în atelierele lor, deoarece culorile cu ulei nu puteau fi transportabile, dar, odată cu apariția tuburilor, acest lucru s-a schimbă.
Eugène Delacroix (1798-1863)
Delacroix a fost unul dintre preimpresioniștii revoluționari, deoarece el și-a dat seama, înainte de a se naște impresioniștii cei mai importanți ai vremii, că mișcările rapide, energetice ale pensulei puteau să recreeze pe pânză dinamismul intens al vieții franceze revoluționare. Vorbea despre surprinderea activității de moment, a stării. Iar el spune foarte frumos: „Dacă nu ești suficient de priceput ca să schițezi un om care sare pe fereastră în timpul când i-ar lua acestuia să atingă pământul dacă ar cădea de la etajul patru, nu vei putea niciodată să creezi opere valoroase”.
Putem afirma că Delacroix a fost cel mai mare pictor romantic al Franței. El a început să nu mai amestece pigmenții, să îi lase puri, astfel adăugând o latură de dinamism. Renunță la claritatea liniei, academia total contra acestei decizii, criticând dur.
O capodoperă a lumii romantice este „Libertatea conducând poporul” pictată în 1830 și expusă astăzi, la Muzeul Luvru din Paris. Lucrarea se bazează pe tema libertății reprezentată prin femeia care ține în mână steagul Revoluției franceze. În jurul ei fiind oameni care și-au câștigat libertatea, iar acum calcă peste trupurile moarte ale pierzătorilor. Lucrarea merită atenție și studiu, o găsești mai jos!
Édouard Manet (1832-1883)
Édouard a fost un pictor ce a reușit să combine romantismul lui Delacroix cu realismul libertin și neidealizat a lui Courbet.
Ca o mică parantează, Gustave Courbet (1819-1877) a fost cel mai desăvârșit pictor realist al Franței. Cea mai cunoscută lucrare este pe departe „Originea lumii” (1866) redată direct, fără constrângeri și eliberată de orice prejudiciu. În zilele noastre este o operă de artă. În vremea lui nici nu a fost măcar expusă. Acest lucru întâmplădu-se în 1988, la mai bine de 100 de ani.
Acum că am vorbit puțin despre Courbet
Putem analiza genialitatea prin care Manet combina cele două stiluri. „Băutorul de absint” (1858- 1859) este portretul unui bețiv, temă interzisă de academicieni fiind considerată nedemnă, cu o sticlă goală lângă. El a creat un tablou bidimensional plat, fără prea multe tonuri de tranziție, aplicând blocuri mari de culoare.
Manet a prezentat tabloul în fața salonului sperând ca tehnica sa inovatoare să fie apreciată, dar a fost a respins cu mare dispreț. Tabloul său nu bifa niciuna dintre cerințele tradiției picturale. Profund dezamăgit nu s-a lăsat de acest stil unic.
Ce avea Manet în minte?
Planul său era să pornească o alegorie în care compozițiile clasice să fie adus în mediul contemporan prin adăugarea unor elemente specifice. Acest lucru se vede excelent în lucrarea „Dejunul pe iarbă” (1863). Tabloul înfățișează un parc parizian în care se pot observa o femeie nud, dar și doi bărbați îmbrăcați foarte elegant, specific acelor vremuri.
Și această operă a fost respinsă datorită faptului că nu apăreau gradații în blocurile de culoare. Dar Manet nu era singurul criticat de către academie. În 1863, un comitet a respins extrem de multe lucrări. Printre care unele făcute dintre cei mai mari viitori artiști, precum Paul Cézanne, James McNeill Whistler și Camille Pisarro.
Un drum deschis de la cineva neașteptat.
Între acești revoluționari progresiști și academie spiritele deveneau din ce în ce mai încinse. Pe acea vreme Napoleon al III-lea, simțind această tensiune, a hotărât să fie organizată o a doua expoziție, în care lucrările respinse să fie afișate publicului. Astfel încât fiecare să poată decide cine avea o abordare mai bună față de artă. Napoleon al III-lea a eliberat spiritul artei. Artiștii au avut cale liberă spre exprimarea ideilor. Această expoziție, din 1863, s-a numiți: „Salonul refuzaților”.
Din toate tablourile expuse unul singur a tras atenția tinerilor artiști în ascensiune: „Dejun pe iarbă” de Édouard Manet. Unul dintre cei care au apreciat cu adevărat lucrarea lui a fost viitorul mare impresionist Claude Monet.
Încă discutam despre frumusetea creata de catre Manet
Acesta a reușit să expună lucrarea “Olympia” la un salon. Iar cum deja ne-am obișnuit cu controversele, nici aici nu au încetat să apară. Această lucrare, pe care o puteți privi mai jos, a fost unul dintre primele semne ale unei contra culturi artistice, creând un mediu în care tinerii artiști puteau să se expună liber.
Foarte frumos Baudelaire credea cu tărie că datoria artistului contemporan este de a ilustra realitatea vremurilor în care trăiește, afirmând că: „Puțini sunt aceia înzestrați cu facultatea de a vedea și încă mai puțin cei ce pot da glas… Este cu mult mai lesne să declare că totul este din cale afară de urât, decât să te străduiești să scoți la iveală frumusețea misterioasă ce poate sălășlui în viața modernă, oricât de neînsemnată ori puțintică ar fi ea”.
Baudelaire a fost un geniu și a privit neutru toată situația conflictuală dintre academie și pictori preimpresioniști și impresioniști. Scriind concluziile sale și aducând un mare plus revoluționarilor plastici.
În zilele noastre „Olympia” și „Dejunul pe iarbă” sunt considerate unele dintre cele mai valoroase opere create de om, în ciuda faptului că la acea vreme Academia a jignit sub diferite forme inteligența artistică a lui Manet.
De aici se naște ceva mai măreț.
Manet a devenit liderul unui cerc de artiști din care făceau parte Claude Monet, Camille Pissarro, Pierre-Auguste Renoir, Alfred Sisley și Edgar Degas. Acest grup avea să constituie nucleul central a ceea ce vor manifesta în opera lor. Prima mișcare din era modernă ce poartă numele de impresionism.
Iar de aici a început totul. Despre marii artiști impresioniști, ideile și concepțiile pe care le prezintă, le vom discuta în următorul articol. De abia am pornit pe un drum minunat, absolut revoluționar, până vom ajunge în prezentul zilelor de astăzi.
sursa imagini: Wikipedia
