Casa Moruzzi

Politicienii din județul Iași au ajuns să folosească  numele unei celebre vile în scopuri electorale. Casa Moruzzi din Manta Roșie a fost lăsată să se degradeze sub trecerea timpului și a nepăsării.

Domnul Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a iscat interese imobiliare în jurul clădirii vechi de 170 de ani. Acum, după aproximativ un an, au ieșit la iveală planuri legate de investiții în zona respectivă.

Celebra  casă cu fantome din Manta Roșie a fost construită cu circa 170 de ani urmă. Ultimul proprietar care a deținut casa a fost Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei. Se spune despre Conacul Moruzzi că este bântuit și în zilele noastre de sufletele celor care și-au găsit sfârșitul în mâinile călăului.

Timp de 25 de ani, clădirea a fost sub administrarea Combinatului de Utilaj Greu (în prezent Fortus). După care a fost preluată  de Consiliul Județean, lăsând celebra casă de izbeliște. Cu toate acestea clădirea este un monument istoric ce nu poate fi dărmată decât  în baza unui certificat de urbanism care să confirme imposibila restaurare a acesteia. Studiu care a  fost cerut de către Maricel Popa în timpul petrecut ca șef la CJ.

Planul era de a se construi pe locul clădiri un bazin olimpic pentru care s-ar fi investit o sumă in valoare de 100 de milioane de lei. Dar Maricel Popa nu a continuat cu planul urbanistic zonal (PUZ) așa cum s-a promis in timpulb alegerilor electorale, totul fiind doar o altă minciună.

Clădirea a intrat în patrimoniul județului în urmă cu mai mulți ani, dar la insistența lui Cristian Adomniței aceasta a fost preluată de CJ. Maricel Popa a folosit numele conacului Moruzzi în campania electorală și pentru a-și duce planul legat de suprafața pe care se întinde. În prezent totul este lăsat ca și înainte, în paragină.

 

sursa: BZI.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.