În Spitalul Municipal din Arad pacienții, care sunt internații în secția COVID-19, se plâng că nu pot dormi noaptea din cauza frigului, potrivit Antena3.

„E inuman ce se întâmplă. Eu sunt tânără şi tot mă dor oasele de frig. Am făcut gălăgie şi ne-au adus un calorifer, dar apoi au venit şi l-au luat. La patru dimineaţa abia dacă am apucat să mă încălzesc cu ciorapi şi cu pătura aia mică de prunci pe care mi-au dat-o ca îmi ajunge până la genunchi. Sunt bătrâni aici şi stau şi îngheaţă şi nu zic nimic (…) Apa e rece la baie, zici că e apă de munte. Să mă spăl e foarte frig. Oriunde e frig. Am impresia că stau într-o morgă. De când sunt aici internată e frig. Răspunsul pe care l-am primit este că dacă nu vă place să faceți sesizare, asta ni se spune. Este o bătaie de joc, absolut”, a declarat o pacientă internată în Spitalul Municipal din Arad, la Antena 3.

Directorul Spitalului a declarat la Antena3 că a cerut CET-ului să crească temperatura, agentului termic din localitate, la peste 50°C.

„Am vorbit cu coordonatorul spitalului şi mi-a comunicat faptul că în saloanele COVID se respectă procedurile în saloanele în care se foloseşte oxigenoterapie, motiv pentru care se aeriseşte foarte des. Totodată, în acel corp de clădire se efectuează lucrări de reabilitare a blocului operator şi au mai fost întreruperi ale căldurii din această cauză. Pentru creştere confortului am solicitat CET modificarea agentului termic în acea locaţie la o temperatură mai mare de 50 de grade Celsius. Colegul meu mi-a comunicat deja că cei de la CET Hidrocarburi au crescut temperatura în acea locaţie”, a declarat directorul Spitalului din Arad, la Antena 3.

sursa: știripesurse.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.