9 mai 1877 – Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declarat, în plenul Parlamentului, în numele guvernului, că România rupe legăturile cu Turcia și se declară independentă.

9 mai, ziua Independenţei de Stat a României

„În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenți către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Așadar, domnilor deputați, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi sîntem o națiune liberă și independentă” – Mihail Kogălniceanu (Discurs din 9 mai 1877 din fața Parlamentului României)

Jos diplomația, sus armele

În anul 1876, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de Externe, a adresat Turciei o notă prin care solicita ca individualitatea țării, numele de România, dar și integralitatea să fie recunoscute la nivel european. În cele din urmă, solicitarea a fost respinsă. Vasală Imperiului Otoman, România trebuia să recunoască suzeranitatea otomană și să plătească tribut. Pe lângă toate aceste cerințe, România trebuia să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.

Deoarece diplomația lui Kogălniceanu nu a avut sorți de izbândă, trecerea prin para focului cu prezența pe front pentru a obține independența a devenit inevitabilă. Totodată, izbucnirea războiului ruso-turc în anii 1877-1878 a devenit un prilej prin care România a putut profita de contextul internațional în realizarea independenței, având la bază o alianță.

Inițial, Rusia nu voia intrarea României în război, nedorind aplicarea țării la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor. Însă, în urma pierderilor grele și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele conduse de Osman Pașa, războiul cu turcii fiind iminent, România și Imperiul Rus au semnat un tratat prin intermediul căruia s-a permis trupelor rusești să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani.

See the source image

 

În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusie a scris:

 

 

 

„Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești. între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele. Nicolae”.

 

Razboiul de independenta al Romaniei (1877) - Trupele romane trec Dunarea si ocupa Nicopole - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Convenția româno-rusă a fost semnată pe data de 4/16 aprilie 1877, de către ministrul de Externe, M. Kogălniceanu, și diplomatul rus, Dimitrie Stuart. Având în vedere prevederea tranzitului trupelor țariste spre Balcani, Rușii erau obligați să apere, să respecte și să mențină integriatea teritorială a țării.

Turcii au bombardat localitățile Calafat, Bechet, Islaz, Corabia și Giurgiu, iar românii au ripostat, atacând Vidinul și Turtucaia.

Contribuția trupelor române în război:

Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române

Imperiul Rus a concentrat pentru luptele din Balcani 260.000 de soldați cu 802 tunuri, iar Imperiul Otoman 186.000 de soldați cu 210 tunuri.

După câteva zile, rușii au trecut la forțarea fluviului. Armata română a organizat posturi de supraveghere la vărsarea Oltului în Dunăre. Pentru facilitarea mișcărilor trupelor ruse, bateriile românilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat bombardamente intense a căilor de comunicație turcești. Rușii au beneficiat din plin de sprijinul artileriei române și, după un atac energic, au cucerit pe 4 iulie cetatea Nicopol.

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) "Capitularea turcilor la Nicopole" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armata română dispunea de 120.000 de oameni și, încă de la începutul lunii  aprilie, 1877, aceasta a fost mobilizată pentru a-și apăra teritoriile, pregătindu-se de o posibilă invazie a trupelor otomane.

„Ideea războiului a însuflețit poporul român – de aici și numărul mare al voluntarilor ce doreau să lupte pentru statul român – percepând lupta ca pe o cruciadă a creștinismului și totodată ca pe o șansă de a avea un stat independent. (…) Domnitorul Carol Hohenzollern-Sigmaringen – devenit ulterior, în 1881, primul rege al Regatului român – a înțeles că era momentul să facă acest pas”, a explicat, pentru Matricea Românească, doctorul în istorie Cristina Păiușan-Nuică, cercetător în cadrul Secției Istorie Medievală, Modernă și Contemporană a Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).

Într-un discurs memorabil, Mihail Kogălniceanu a subliniat că, dată fiind starea de război, legăturile cu puterea suzerană au fost rupte.

Mihail Kogălniceanu: „Așadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara că noi suntem o națiune liberă și independentă”.

Un început sângeros al războiului ce a adus Independența

Pe data de 10 mai, Carol I a proclamat independența și a participat la război, contribuind la marea realizare militară. Acestea acte a înfuriat Imperiul Otoman și, drept consecință, a suspendat diplomații români de la Constantinopol și au bombardat orașele de coastă, printre care Brăila a fost cea mai afectată.

Începutul războiului sângeros a for recunoscut de către Marile Puteri la Congresul de la Berlin (iunie-iulie 1878).

La 11 septembrie 1877 a avut loc a treia bătălie de la Plevna,  una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independență a României.

După o eroică încleștare, trupele române ocupă puternica redută Grivița I. Bătălia decisivă aavut loc la Plevna, unde a fost o confruntare decisivă pentru independența României.

See the source image

 

 

 

La 28 noiembrie 1877, Osman Paşa, comandantul Plevnei, s-a predat trupelor române.

Asediul Plevnei avea să înceteze abia la 28 noiembrie/10 decembrie 1877 când generalul turc Osman Pasa, rănit, a capitulat (el nu a remis însă sabia sa colonelului Cerchez, ci generalului rus Ganetki, întrucât, aşa cum se arată în memoriile lui Carol I, „colonelul Cerchez nu se crede competent să primeasca sabia mareşalului. Deoarece dânsul nu ştie unde se afla prinţul, trimite un ofiţer la generalul Ganetki ca să-l înştiinţeze despre situaţie şi declară lui Osman paşa că aşteaptă instrucţii de la cel mai apropiat general”. Hotărre explicabilă, poate, dar sigur regretabilă, întrucât a privat armata română de un meritat gest – fie si simbolic – al adversarului), conform www.historia.ro.

Nicolae Titulescu: „Românismul să piară? Nu va pieri pe urma acestui război, vor pieri aceia cari nu s-au arătat vrednici”

Membru activ al Academiei Române și remarcat drept fiind un orator înnăscut, Nicolae Titulescu (1882-1941) a fost profesor, deputat, ministru și personalitate de seamă a politicii internaționale.

„Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci mai ales când le-a și formulat! Aceasta ar însemna sau că nu e în stare să cucerească ceea ce pretinde că e al său, ceea ce e umilitor până la durere, sau că a renunțat de bună voie la idealul lui, ceea ce e absurd până la nebunie! Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea omenească, ca ceea ce a simțit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. Dar nimic nu slăbește mai mult energia ca așteptarea, nimic nu o uzează mai sigur decât neîntrebuințarea, nimic, în schimb, nu aprinde până la paroxism ca conștiința ei că-i tare și considerată!

Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea omenească, ca ceea ce a simțit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească

Sau românismul se va dovedi a fi o forță civilizatoare de prim ordin și atunci va triumfa, sau românismul se va dovedi a fi fost numai marca unui egoism laș și hrăpăreț și atunci el va pieri, cum va pieri pe urma acestui război tot ce n-are reazim în drept și jertfă! Dar ce zic? Românismul să piară? Nu e oare în fiecare din noi dorința de jertfă? Nu e oare în fiecare din noi revoltă pentru nedreptate, dezgust pentru asuprire? Nu dorm în sângele nostru strămoșii cari așteaptă ceasul de a fi deșteptați în mărire? Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război; vor pieri numai aceia cari nu s-au arătat vrednici de dânsul!”, a grăit marele diplomat în discursul său, consemnat în volumul Istoria oratoriei la români (Editura Teșu, București, 2007, 311 pagini).

Scânteia, 10 mai 1948, nr. 1116

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Trăiască prietenia veșnică între Èara noastră și marea noastră prietenă- Un.unea Republicior Soclaliste Sovietice! Bodnaras Cuvântarea eliberarea Festivitatea dela Ateneu Prima de lucrări sesiunii Comitetului Executiv”

Ar putea fi o imagine cu text care spune „ματε. 1 『 Cine era Carol de Hohenzollern Soluția tu găsită în aduce- rea în fruntea Principatelor Românești, cu consensul tacit al tuturor, a reprezentantului celei mai agresive forțe dintre marile puteri. a prințuiui pru- sac Carol de Hohenzo.lern- Sigmaringen, vătaful capitalu- lui german, îngrijitor al inte- reselor capitalisto-moşieresti din tarš, pastrător al sigiliu'ui trădării naționale. lar ziua de 10 Mai 1866, zi în care trădarea fu ratificată, prin hotărîrea de a aduce În tară pe domnitoru! prusac, ziua ruşinei naționale, coaiÈia burghezo-moşierească pro- clamă zi de sărbštoare națio. nalá Δ

Ar putea fi o imagine cu text

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

George Barițiu subliniază contribuția armatei române la obținerea independenței României: „rănile acelor înaintaşi români, fraţi ai noştri”, care „se bat şi-şi varsă sîngele nu din vreo vanitate şi trufie, ci, În sensul cel mai strîns al cuvîntului, pentru existenţa patriei şi a naţiunii”.

surse: matricea.ro, www.buletindecarei.ro, www.historia.ro, www.unitischimbam.ro, ro.wikipedia.org, www.bing.com, ceausescuro.wordpress.com, matricea.ro, www.descopera.ro