portret de dascăl

Un portret de dascăl și încrederea pentru noile generații, Ungureanu Otilia este profesoară de Limba și Literatura Română în cadrul a două licee din Municipiul Dorohoi, județul Botoșani, un oraș înconjurat de pădure și câmpii care te cheamă aproape de natură.

Cu o pasiune dusă la nivel de profesie, aduce „limba-mamă” mai aproape de modul în care copiii privesc lumea și se raportează la ea. Liceul „Regina Maria” este una dintre „casele” acestui dascăl, unde vine și educă viitoarele generații.

Pe când eram un tânăr elev de gimnaziu, m-am întâlnit cu un profesor minunat care a dorit să ne împărtășească un capitol al vieții ei:

Cum am ajuns om de societate?

Cărui motiv i se datorează alegerea dumneavoastră  de a fi profesor?

R: Am iubit încă din copilărie Limba Română, dar nu m-am gândit decât foarte târziu la cariera de profesor. La facultate am ales Literele, dorindu-mi să excelez într-un domeniu ce mă pasiona, iar restul a venit de la sine. Prima interacțiune cu elevii la practica pedagogică, feedback-ul primit de la ei și de la profesorii mei din facultate m-au încredințat că aceasta este cariera pe care vreau să o aleg. Pentru mine, a fi profesor înseamnă a împărtăși din pasiunea mea cu elevii și a le deschide noi orizonturi, a-i conduce pe drumul cunoașterii Limbii Române, dar și al lumii lor interioare.  Îmi place să cred că această materie contribuie la dezvoltarea personală a elevilor, și poate tocmai de aceea în evaluările pe care le fac nu pun accent pe reproducerea comentariilor, ci pe opiniile argumentate, pe înțelegerea și interpretarea conceptelor într-o manieră personală.

assorted-title of books piled in the shelves

Ce așteptări aveți de la elevii dumneavoastră?

R: În primul rând mă aștept ca elevii mei să fie disciplinați și respectuoși în timpul orei. Dacă aceste două condiții sunt împlinite totul se simplifică: eu pot reda informațiile necesare, concentrându-mă pe structurarea cât mai eficientă a materiei, iar ei, respectându-mi eforturile, sunt atenți. Aici intervine cealaltă așteptare pe care o am, poate cea mai importantă: mă aștept ca elevii mei să asimileze lecțiile din clasă. Întotdeauna iau în calcul faptul că mulți dintre ei trăiesc în mediu rural, așa că cea mai simplă „strategie”, care asigură asimilarea materiei, este aceasta. Încerc pe cât posibil să creez o ambianță plăcută în timpul orelor, să simplific înțelegerea conceptelor prin conexiuni actualizate, iar elevii să se simt în largul lor. Respectul și disciplina vin de cele mai multe ori natural, fără ca eu să încerc să le impun, deoarece relația mea cu elevii este una armonioasă.

Cum reușiți să gestionați o situație de criză care ar putea să apară în clasa de elevi?

R: Orice situație  de criză are o sursă de proveniență, iar în astfel de momente rolul meu este să caut problema și să o rezolv  prin comunicare. Atmosfera pe care încerc să o implementez în clasă este bazată pe respect reciproc, încerc să empatizez extrem de mult cu elevul, să-i înțeleg nevoile și să-l ajut chiar dacă trebuie uneori să sacrific din timpul orei pentru a face acest lucru. A fi profesor nu înseamnă numai a preda materia unei discipline.

Cum mențineți atenția elevilor pe tot parcursul orei?

R: Este foarte important să înțelegem că atenția maximă a unui elev se concentrează la începutul orei de curs și la finalul ei.  Fiecare elev este unic, iar stilurile diferite de învățare mă obligă să folosesc variate metode de menținere a atenției: tabla, pentru cei cu memorie vizuală, explicațiile și verbalizarea pentru cei cu memorie auditivă  și activități practice pentru cei ce au nevoie să experimenteze teoria. Personal, gesticulez foarte mult și folosesc diferite tonuri ale vocii în conversație. Apelez uneori și la jocuri didactice sau mici concursuri pentru a le acapara iar atenția atunci când simt că își pierd interesul. Elevii sunt destul de competitivi, așa că strategiile de acest tip sunt foarte eficiente.

Ce tehnici de evaluare ați utilizat în mediul online?

R: Evaluarea este o parte importantă a procesului de învățământ. M-am folosit de evaluarea inițială și apoi de cea formativă pentru că astfel am văzut clar care erau lipsurile elevilor și ce a trebuit să actualizez pe parcursul orei sau pe parcursul semestrului. Am susținut în perioada de învățare online realizarea unui portofoliu în special pentru clasele terminale care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat.

woman reading book while sitting on chair

Cum v-a afectat pandemia activitățile școlare?

R: Este adevărat ca acest val neașteptat de pandemie a afectat tot sistemul de învățământ, toate cadrele didactice fiind obligate să-și creeze un alt „plan de bătaie” pentru a ajuta elevii să înțeleagă materia. Pentru mine a fost o provocare să pot lua legătura cu elevii ce nu au avut posibilitatea să se conecteze online. Am încercat să-i sprijin prin activități personalizate, am folosit grupurile de watsapp sau messenger, iar uneori chiar i-am contactat personal și am primit în particular teme de la ei. Au fost multe dezavantaje, dar ne-am adaptat cu toții, elevi și profesori și cred că am scos ce-a fost mai bun din această perioadă, căci nu numai că am esențializat cu multă atenție materia, dar ne-am îmbunătățit vizibil și abilitățile digitale.

 

Ce metode de predare-învățare și tehnici utilizați în mediul online?

R: A fost greu să mai folosesc în mediul online anumite tehnici de lucru tradiționale, în ciuda faptului că, pentru activitatea față în față, acestea sunt de un real ajutor în procesul de învățare. Am mizat pe lângă conversația euristică pe tabla interactivă, lecturile audio sau lecțiile video.  Am încercat să nu pun foarte multă presiune pe elevii ce se zbăteau între asimilarea materiei și cea a competențelor digitale și am simplificat pe cât posibil procesul de predare-învățare.

Care este opinia dumneavoastră cu privire la motivația elevilor de a învăța  limba română?

R: În afară de cei care sunt pasionați de această materie, pe cei mai mulți elevi îi motivează dorința de a promova examenul final și de a-și continua studiile. Când această motivație lipsește, este dificil să înțeleagă rostul asimilării limbii române, cu toate că este limba maternă. Programa materiei este încă destul de complexă, prea puțin adaptată de la un profil la altul. Elevii nu înțeleg de cele mai multe ori la ce le folosește practic cunoașterea unei opere sau a unui concept anume. Aici lucrez cât pot de mult și intervin cu strategii variate.  Încerc să fac mereu conexiuni cu realitatea, să le demonstrez practic necesitatea cunoașterii Limbii Române și să le dau un alt motiv pentru a o studia.

De ce credeți dumneavoastră, ca profesor, că elevul întâmpină dificultăți la materia respectivă?

R: De cele mai multe ori cei ce au dificultăți la această materie citesc foarte puțin. Din acest motiv nu au formate abilitățile de argumentare iar vocabularul lor este destul de sărăcăcios. Nu toți elevii iubesc lectura, însă aceasta este vitală pentru Limba și mai ales pentru Literatura Română. Și aici mă refer la lectura activă. Dacă nu înțelegi un cuvânt îl cauți în dicționar, dacă te impresionează un citat ți-l notezi. Chiar dacă nu citesc opere din bibliografia școlară, elevii ar trebui să asimileze ceva la finalul lecturării unei cărți, fie că este vorba despre o învățătură, cuvânt nou sau experiență de viață. Nu sunt exclusivistă și mă bucur când elevii citesc, pentru că știu că asta îi ajută și îi schimbă în bine. Totuși, cred că trebuie să-și facă timp să parcurgă operele cuprinse în bibliografia pentru examenul de bacalaureat. Lecturarea lor este prima treaptă pentru înțelegerea corectă și învățarea eficientă în vederea promovării acestui examen. Cât despre operele opționale, mi-am făcut un obicei în a mă sfătui cu elevii pentru alegerea lor. Încerc prin orice mijloace să facilitez procesul de învățare și să-i fac să iubească Limba Română.