Ce este poezia? Ce este omul care scrie poezie? Să fie oare o infinitate de emoții?
Astfel, am descifrat aceste secrete prin ochii lui Pînzaru Adrian-Iulian, care s-a arătat mai mult decât încântat să ne răspundă la aceste întrebări.
Prima lui poezie a fost așezată pe foaie în 2016, iar după o pauză, în 2019 a început să se axeze mai mult pe acest subiect.
În interviul de mai jos vă las să-l descoperiți pe Adrian și, de ce nu, să simțiți poeziile care, de cele mai multe ori, au fost scrise dintr-o răbufnire afectivă de speță creatoare.
„Dacă ar fi să încep, cuvinte pe umeri ți-as îndesa”,așa îmi deschid sufletul în fața voastră. Nu știu dacă eu, ca om, sau ca o simplă poveste, vă pot spune prea multe detalii, dar ca orișicare poezie, sunt făcut din cuvinte. Poate că pare clișeic, dar fiecare pasăre vede diferit lumea din zbor, cum probabil așa mă puteți descoperii și pe mine. Idem unei păsări care plutește deasupra tuturor, încercând sa găsească un sens al vieții.

Povestește-mi despre tine și ce faci la momentul actual.
Sunt un tânăr cu câteva publicații în cadrul revistei POV21, care la activ studiază la Facultatea de Psihologie și Sociologie. De asemena, activez și în literatura, poeziile mele fiind citite și comentate de scriitori români, dar mai ales interpretate de un profesor universitar, la cursul de psihanaliză.
Ce percepție ai asupra succesului?
Din postura în care mă aflu, pot spune că succesul devine palpabil în momentul în care nu faci nimic altceva mai mult decât să găsești soluții. Fiecare problemă cotidiană are în spate minimum 2 soluții. Pe tine ce te-a oprit să nu găsești una din ele într-o situație în care te-ai dat bătut?

 

În ce constă puterea ta ca scriitor?
 Dacă ar fi să vorbim de puterea mea ca scriitor, nu aș putea să spun că am puteri idem ca ale lui Superman. Însă, ca o simplă dogmă, puterea mea ca scriitor este subliniată de emoțiile pe care le așez așa cum vin pe multe foi. Să scrii cum te simți sau ce simți, sau ce nu simți, este cea mai mare putere a ta. Îți transformi fericirea, nostalgia, frica, în artă.

 

Ce îi recomanzi unui nou inițiat în domeniu?
Un sfat pe care l-aș putea da unui scriitor, în începerea carierei, este acela de a scrie mult, de a fi sigur pe scrierile lui. Până la urmă, nu toți oamenii sunt făcuți să scrie, cum nu toți oamenii sunt făcuți sa înțeleagă emoțiile altora. Omul care îți înțelege arta, este omul care, cândva, negreșit a trăit în asentiment cu tine. Restu’ oamenilor au dreptul de a-și găsi durerea în alte poezii, nu să-ți judece cuvântul tău. Și, ține minte! Nu există poezie corectă sau greșită. Exista emoții diferite.Tu scrie si fă-te mândru!

Cine a contribuit la dezvoltarea ta?
La dezvoltarea mea au contribuit oamenii. Care mai apoi, au plecat și mi-au lăsat drept continuitate suferința. Cea mai mare contribuție a avut-o negreșit, iubirea. Iubesc si ea mă învață să fac sacrificii, să devin cea mai bună variantă a mea, și când mă doboară, m-a învățat că nu trebuie să o judec. Trebuie să învăț și să merg mai departe.
Care sunt planurile tale de viitor?
Planurile mele pe viitor, în domeniul acesta, este dorința de a-mi publica volumul de poezii, pe care l-am scris de ceva vreme. Asta să fie un viitor apropiat. Iar dacă ar fi să mă gândesc la viitorul meu îndepărtat, ar fi conturat de o viață liniștită, iubind și ajutând oamenii cum pot eu mai bine.

 

Mai jos am să las 2 poezii din volumul pe care încerc să-l materializez:

  Idem

Dacă ar fi să te visez

Cuvinte pe umeri ți-aș îndesa

Și nu pentru suferința mea

Ci pentru inima care e încă a ta

 

Dacă ar fi să te întâlnesc

Aș alege sa mă ascund în foi

Și carte de nu voi mai fi

Aș alege, idem, să mă rescriu

 

Dacă ar fi să te iubesc

De data asta m-aș opri să miros un trandafir

Și trandafir de nu voi avea

Aș alege să mă ascund printre lalele

.

Dacă ar fi să mă vindec

O mâna mi-aș tăia c-un stilou

Și sânge de nu voi mai avea

Aș alege lacrimi să-mi curgă

 

Dacă ar fi să-mi ucid amorul

Ti-aș scrie cum te-am iubit

Și inima de nu voi mai avea

Un trandafir fără petale aș însemna

 

Vin sec

Te iubesc până am să mă sec

De vini

Rădăcini, 

De tot ce a însemnat lacrimi 

de amintiri, 

răniri 

 

Te urăsc până am să iubesc din nou

Din urlete,

Sunete. 

Te iubesc până simt că mă sufoc 

De plâns,

ascuns.

 

Te urăsc până am să dispar.

Încet si liber 

cum odată te iubeam.

Deși te iubesc, 

Mă urăsc că nu pot învață să trec peste 

tine

Mine

Peste tot ce nu mai înseamnă pentru nimeni în acest univers

Mă urăsc și te iubesc.