Ștefan este un tânăr extrem de talentat, un tânăr care se dedică cu trup și suflet pentru pasiunea lui, arta. În interviul de mai jos viitorul artist dorește să ne transmită ce înseamnă pentru el arta și cât de mult trebuie să muncești ca să ajungi cât mai sus.

 Povestește-mi despre tine și ce faci la momentul actual.
Mă numesc Ciobăniță Ștefan, actual student la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și un mare pasionat de frumosul artei plastice. Din fraza de mai sus se subînțelege că pasiunea mea este lumea artelor vizuale, acestea fiind grafica, arhitectura și pictura, plus toate celelalte ramuri aferente ce mi-au atras atenția: anatomia artistică; istoria, evoluția și direcția vizualului; cunoașterea etc.

Ce dorești să transmiți prin lucrările tale artistice?
Încă sunt la început de drum, iar în acest moment lucrările mele se împart în două categorii: studii și concepte. Când am făcut primii pași pe drumul acesta am început prin a desena portrete, mai apoi mici crochiuri. Să cunosc anatomia și să mă cucerească. Să-mi dezvolt concomitent abilitățile de reprezentare grafică. După ce am reușit atingerea unui anumit grad de realism, am simțit nevoia de a schimba direcția pe care mergeam. A apărut arhitectura care mi-a pus întrebări despre spațiu, mediul în care trăim. Astfel printr-o contopire plastică cu noțiuni de arhitectură am reușit să ajung la nivelul creări de concepte. Aici sunt acum. Încerc să-mi îmbogățesc cultura și să acumulez cât mai multe cunoștințe despre domeniul pe care-l iubesc. Pentru a răspunde complet la întrebarea ta, lucrările mele vorbesc despre omul ca un câmp de război în lupta sa interioară dintre rațiune și sentiment, exploatând tot felul de sentimente subiective: frica, singurătatea, nesiguranța,  iluzia etc.

 Care sunt atuurile tale?
Sunt un om ca toți oamenii și un tânăr ca mulți alți tineri. Nu am o calitate aparte, dar am o stare continuă de iubire nemărginită pentru pasiunea mea. Iar dacă este să mă întrebi pe mine, succesul e subiectiv, dar indiferent de forma lui se poate atinge printr-un singur mod: multă muncă, iar de restul se ocupă Dumnezeu.

În ce constă puterea ta ca viitor artist?

Puterea mea stă în ceea ce simt atunci când lucrez. Când sunt eu singur cu foaia în fața, când aud creionul cum lasă urme și scoate acel sunet atât de apărte. Mă emoționez sufletește. Este o stare, o trăire, este viața, iar viața înseamă Dumnezeu prin definiție. Cred că Dumnezeu este cel care îmi dă forță de a lucra. Nu îi pot mulțumi îndeajuns, dar știu că nu asta dorește El neapărat. Vreau să ne trăim pe noi așa cum ne-a lăsat, adică în adevărul nostru. Să nu murim proști, inculți, ignoranți sau maj grav, în minciună. De aici putem purta ore lungi de discuție, dar rămâne pentru altă ocazie.
Ce îi recomanzi unui nou inițiat în domeniu?
Nu dispun de experiența necesară pentru asemenea sfaturi, desenez doar de 3 și mai mult de jumătate, însă pot spune să încerce. Să vadă dacă este de sine, dacă chiar reprezintă o parte din adevărul ei/lui, iar dacă da, să muncească, să simtă și să trăiescă, iar totul o să se așeze într-un mod doar de Dumnezeu știut. Nu este ușor absolut deloc când vrei excelență, dar este un drum de origine divină.

Cine a contribuit la dezvoltarea ta?
Am fost și sunt un self-taught artist. În parcursul meu am primit sprijin din partea unui artist vizual ce mi-a dat anumite repere, plus doamna profesoară de pregătire pentru arhitectura. Desigur, familia și prietenii mei apropiați au jucat un rol important în susținerea morală. Însă cel mai important om care știe absolut totul este despre mine și care nu o să poată dispărea niciodată sunt eu. Iar dacă eu trăiesc în adevăr, înseamă că Dumnezeu îmi este alături în acest drum.

Care sunt planurile tale de viitor?
Dacă am început facultatea, zic să o și termin, asta în primul rând. Iar în al doilea rând, să devin un artist în adevăratul sens al cuvântului, iar asta constă în: cultură, opere de artă puternice, disciplină, mult umor că viața se trăiește râzând, plus verticalitate integră prin tot ce este mai important: adevăr, iubire și credință. Acestea sunt părinții actul creației și implicit ai artei. Doar uită-te la lumea din jur!!!

Criticul de artă, Dr. în arte vizuale, Mirela Ștefănescu a vorbit despre lucrările lui Ștefan și ceea ce dorește să transmite prin lucrările sale: „Dacă privim cu atenţie, în fiecare dintre portrete descoperim rând pe rand diverse sentimente: tristețe, melancolie, furie, dar și bucurie, împlinire, personajele sunt sincere, blânde, calme, în fapt toate aceste trăiri şi însuşiri împreuna definesc personalitatea lui Ștefan, care cu fiecare portret în parte deschide uşa sufletului, dezvăluind intensele emotii trăite în viața de zi cu zi, iar când toate acestea sunt transpuse, toate framântările, greutățile și suferințele dispar, procesul creator devine un remediu de vindecare a sufletului.
Minuțiozitatea detaliilor, jocurile de lumini și umbre sunt încântatoare, evidențiind multă răbdare, muncă, sensibilitate şi abilitate de a explora diverse câmpuri comunicaționale, transmițând publicului un discurs plastic sincer și profund, astfel încât să putem sesiza încărcătura mesajului ce izvorăşte din expresivitatea compoziţiilor.
Având un talent nativ, Ştefan are o abordare extrem de articulată redând cu mare fineţe orice detaliu, dar în aceeaşi măsură stăpâneşte foarte bine şi acea forță a liniil şi structurilor, armonizate într-o simbioză cromatică ce oferă un spectacol senzorial complicat şi complex al psihologiei umane.
Intensitatea şi energia emanate din lucrările expuse sunt reliefate prin abordarea unei simbolistici puternice semnificând speranţa, renaşterea, înţelepciunea, în fapt cred că aşa simte Ştefan acum, priveşte spre viitor cu toată forţa şi dorinţa de a valorifica toate provocările creatoare pe care viaţa i le va oferi.
Aşadar, demersul artistic în ansamblu, transmite prin reconstituiri vizuale un mesaj de reflectare asupra trecutului, prezentului şi viitorului, un mesaj optimist şi profund despre viaţă, transpus în mod firesc în lucrările: Îți aduci aminte să te fi născut, Gânduri.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.