“Polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că o tânără a fost găsită spânzurată într-un imobil. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

În decursul zilei de duminică o tânără de 20 de ani a fost găsită spânzurată într-un apartament din Iași. Aceasta a fost descoperită de către proprietarul apartamentului, pe care îl închiriase foarte recent.

Autoritățile au fost anunțate printr-un apel (la numărul unic de urgență 112 ) că în jurul orei 10:30, o tânără de 20 de ani a fost găsit moartă. La fața locului a sosit un echipaj medical și câțiva polițiștii. Polițiștii criminaliști au împânzit zona și au făcut verificări.

Trupul fetei a fost transportat la IML (Institutul de Medicină Legală) pentru necropsie.

Surse din anchetă spun că aceasta nu a lăsat niciun bilet de adio, acest lucru făcând ancheta mai dificilă.

sursă/sursă foto: știreadeiași.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.