Femeia asta
Femeia asta

Pe femeia asta, n-o cunoști și nu vă știți
I-ai adormit numai aievea în brațe
V-ați spus cuvinte mari la răsărit
Și i-ai amuțit uneori printre șoapte

Dar pe femeia asta, n-o cunoști și nu vă știți
I-ai spus numai secrete uneori
Pe pieptul său te-ai mai și odihnit
Privindu-i chipul rătăcit
Din noapte până-n zori

Dar pe femeia asta, n-o cunoști și nu vă știți
I-ai sărutat doar buzele câteodată
Mulțumind că a aprins scântei
Și a-nflorit cireși de mai
În august pe neașteptate

Dar pe femeia asta, n-o cunoști și nu vă știți
Pentru că orbit de ego și amețit de propria otravă,
Precum clepsidra al său nisip,
Ai lăsat-o printre degete să ți se cearnă

Și acum trebuie să o uiți
Forțat de sine sau de împrejurări,
Că ea nu iartă greșeli.
Le scrie doar pe foi