Doi tineri au fost filmați în timp ce făceau sex oral în toaleta Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamț.

Polițiști fac cercetări în acest caz: În urma apariției în spațiul public a unor imagini privind săvârșirea unei posibile fapte de natură sexuală, într-o unitate de învățământ din Piatra Neamț, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț este abilitat să facă următoarele precizări:

Astăzi, 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situației de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Inspectorul Școlar General, Mihai Obreja, a declarat pentru stiri-neamt.ro că după raportul pe care îl va primi de la directorul școlii, la nivelul Inspectoratului se vor hotărî ce măsuri vor fi luate.

„M-a informat directoarea liceului. I-am cerut să facă un raport pe care îl vom primi în cursul zilei de astăzi și imediat vom lua măsuri.”ne-a declarat prof. Mihai Obreja.

Elevii urmează să fie exmatriculați potrivit stiri-neamt.ro

sursă: stiri-neamt.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.