Dacă nu noi, tinerii, atunci cine? Haideți să transformăm votul într-un manifest democratic tot mai „cool”! Tinerii au decis să răspundă prompt provocării: motivele pentru care noi nu renunțăm și astăzi ieșim la vot!
Ieșim la vot pentru că avem încredere în generația noastră, credem în potențialul țării noastre și în capacitatea noastră, a cetățenilor, de a evolua și prospera. Votăm pentru că vrem să rămânem și să avem un viitor frumos în țara în care ne-am născut!
„Eu cu cine votez?” este una dintre replicile care marchează, din nou, influența prezenței la vot.
Nu votăm cu gândul că vom avea o viață neapărat minunată dacă votăm cu X și Y, WE MUST WORK FOR THAT ON OUR OWN!
Dar, cu cât prezența la vot este mai mare, cu atât e mai bine reprezentată dorința populației. În plus, cu cât avem mai mulți oameni informați despre importanța Parlamentului (care e de multe ori neglijată) și care vin la vot, cu atât putem preveni mai bine ocuparea locurilor în Parlament de membri care să nu reprezinte interesele votanților.
Click Aici – aveți o listă cu toți candidații partidelor și candidații independenți din toate județele cu link către ce promisiuni au legat de mandatul lor.
Votăm pentru că este dreptul nostru ca cetățeni!
Votăm pentru că știm că acest drept a fost obținut cu greu, mai ales de către femei!
Votăm pentru un viitor mai bun. Votăm pentru ca părinții, surorile/ frații, viitorii copii să trăiască în condiții mai bune și să nu simtă frustrarea pe care noi am simțit-o în anumite circumstanțe! Votăm pentru că îi iubim pe cei din jur și pentru că ne pasă.
Ieșim la vot pentru că generația noastră ar trebui să-și spună punctul de vedere, iar împreună putem face ceea ce alții n-au făcut!
Dacă nici noi, tinerii, nu încercăm să aducem o schimbare în România, atunci cine? Mergem la vot să luptăm pentru noi, pentru o viață mai bună.
Votăm pentru că este atât dreptul, cât și obligația fiecăruia. Nu poți cere ceva fără să alegi mai întâi. Pentru că rudele noastre au murit pentru asta, altele au suferit prin închisori comuniste. Pentru că dacă niciunul nu ar merge, nu am mai putea vorbi de democrație. Pentru că fiecare vot contează in the bigger picture. Pentru că ne urmărim interesul, vrem să fim represented când se iau decizii care ne influențează. Pentru că avem noroc și nu mai suntem într-o perioadă în care chiar „n-aveai” opțiuni. În sfârșit, because it’s common sense!
Merg la vot pentru că sunt un bun patriot!
Votăm pentru a ne asigura viitorul!
Noi, cei cu vârste mai fragede, votăm pentru viitorul nostru, pentru a avea un trai cât mai bun. Votăm pentru a avea un loc de muncă și siguranța zilei de mâine. Votăm pentru noi!
sursă foto: Facebook