A 13-year-old girl is using her smartphone in the dark room. The content she is browsing projects in front of her.

Din cauza pandemiei, mai multe școli fac orele în mediul online. Astfel, fenomenul Cyberbullying a luat amploare în rândul copiilor și adolescenților.

Ana Bulai, sociolog: Bullyingul este parte din dezvoltarea adolescentului. Violența face parte din procesul de socializare încă din cele mai fragede vârste și din cele mai vechi timpuri. Dacă ne gândim la cum arată ”Capra cu trei iezi”, o să vedem un film horror. Citim însă povestea cu o oarecare lejeritate copilului la vârsta de trei ani, ca să înțeleagă pericolul.”

Potrivit Asociației Salvați Copiii, numărul de abuzuri din mediul online de la începutul anului a crescut cu 40%.

Fenomenul este foarte des întâlnit în grupurile de prieteni și colegi de școală.

„A devenit o obișnuință ca unii băieți din clasa mea să îmi facă poze sau filmulețe fără acordul meu, în pauze sau când nu sunt pe fază, apoi să le posteze pe diverse grupuri, cu efecte speciale sau texte care mă jignesc! Mi-e frică să mai merg la școală sau să țin camera video pornită la orele online.”

Manager de programe pentru siguranță în mediul online, Claudia Oprescu.

„Dacă bullyingul înseamnă o hărțuire repetată și se întâmplă într-un grup fizic de prieteni, cyberbullying-ul este pe internet. Ne mărturisea un profesor: “Spuneți-mi concret ce să fac. Sunt copii în spatele clasei care folosesc device-urile, se jignesc unii pe alții, eu nu știu ce scriu acolo, eu nu am cont pe rețelele de socializare, Instagram sau ce folosesc ei. Ce să fac?”

Mihaela Dinu, psiholog: Cumva ciclul vieții ne face să ajungem în astfel de situații. Important este totuși să nu le creăm și să nu le provocăm noi, dar dacă ele apar inevitabil, da, e bine să învățăm copilul să reacționeze la astfel de situații, să își poată depăși aceste dificultăți și din care să iasă cu cât mai puține dezechilibre emoționale.”

Voluntarii Asociației Salvați Copiii, cu sprijinul Comisiei Europene, au lansat o platformă unde pozele/videoclipurile cu conținut violent pot fi șterse din mediul online. Tot pe această platformă victimele pot cere consiliere psihologică.

sursă: protv.ro