Poliţiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani continuă cercetările și au identificat un bărbat bănuit de comiterea infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Bărbatul este din comuna Heleșteni.
În seara zilei de 10 ianuarie, bărbatul ar fi împuşcat din autoturism, un căprior pe un alt fond de vânătoare decât cel pentru care ar avea autorizaţie de vânătoare.
Poliţiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au identificat bărbatul. S-a ridicat arma de vânătoare şi s-a dispus imobilizarea autoturismului. De asemenea, vânatul de aproximativ 20 kg a fost ridicat în vederea confiscării.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a întregii situaţii de fapt.