Continuăm „Pastila de Gramatică” cu o minunată „pereche” care îți pune mintea la încercare. Astăzi vorbim despre omonime si paronime (sau cuvintele polisemantice)

Între cuvintele polisemantice și cele omonime există o ”graniță” foarte sensibilă, aparent insesizabilă, însă ea nu trebuie neglijată. Gramatica limbii române este una foarte complexă, iar aprofundarea ei ține de fiecare individ în parte.

1.Definiței: –cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au aceeași formă și sensuri diferite, dar care (diferit fată de omonime) derivă din același sens primar, la care se adaugă și sesnurile secundare.

Astfel, vorbim de două sensuri ale cuvintelor:

a. sensul  de bază al cuvântului.
b. sensul secundar
După criteriul stilistic, vorbim despre:
a. sensul propriu; Focul din sobă mocnea.
b. sensul figurat; Nu putea să stăvilească focul din inimă.

2.Definiție: -omonimele sunt cuvinte care se scriu și se pronunță identic, dar care au înțeles diferit și nu au aceeași origine.

M-am dus să înot în lac. (întindere de apă)
Am dat pragul ușii cu lac . (material lavabil)

Mă duc  să cumpăr o broască nouă la ușă. (material de uz casnic) 
Am câștigat o broască țestoasă. (amfibian)