ambulanță

Caz șocant în Vaslui, unde un pacient izolat la domiciliu pe motive de infectare cu Sars-Cov-2, care prezenta forme severe ale bolii, a fost transferat de la o instituție la alta și a durat 24 de ore ca ambulanța să ajungă la el.

Situația este și mai revoltătoare de atât, întrucât locuința celor doi izolați (soț și soție) este gard în gard cu spitalul unde pacientul trebuia să ajungă.

Dispecerul cu care a discutat i-a spus să aștepte acasă ambulanța

Aceasta a venit, însă abia după 24 de ore, timp în care se putea întâmpla o tragedie. Povestea incredibilă a fost făcută de „regelui farselor”, Gabi Jugaru, pe pagina lui de Facebook. Acesta a povestit că fiica și ginerele său, care locuiesc în Vaslui, au aşteptat aproape 24 de ore o Ambulanţă, fiind pasați de la o instituție la alta.

Din declarațiile comediantului, după ce fiica sa a fost confirmată pozitiv cu COVID-19 și carantinată la domiciliu, soțul ei a început să se simtă extrem de rău: tușea, respira greu și avea febră. Nu avea cum să părăsească domiciliul, deoarece legea carantinării interzice ferm acest lucru. Deși contact direct cu soția infectată, nicio ambulanță nu a venit să recolteze probe biologice pentru efectuarea unui test COVID-19.

„Din păcate, şi Vasluiul îşi merită „renumele”! Fii-mea cea mare, testată pozitiv Covid, dumincă, la UPU Vaslui. Carantină la domiciliu. Soţul ei, de ieri dimineaţă, are simptome. Evoluţie fulminantă, febră, tuse, respiraţie greoaie etc. Apel dimineaţa, la 9.40, la 112. I se spune să sune la DSP. La 9:47, apel la DSP. Ei spun că vor informa ambulanţa să trimită o maşină. Maşina nu a ajuns nici până la ora la care scriu (au trecut 13 ore şi ceva!). La 18:36, în urma unui alt apel la DSP, i se spune că solicitarea ei a fost înregistrată la…11:42 şi trimisă către Ambulanţă! Cei de la Ambulanţă afirmă că ei nu au trimis maşina pentru că nu au mail de la DSP. Ironia face ca blocul în care locuiesc să fie lipit de gardul Spitalului Judeţean, unde i-ar fi dus maşina de la Ambulanţă, doar că nu i se permite să iasă din apartament, pentru că e în izolare” a declarat comediantul pe pagina personală de Facebook.

Sursa foto: ambulantaiasi.ro