Povestea tragică a țăranilor răsculați din Apuseni cuprinde demersul liderilor pentru răscoala de la 1784. Horea și Cloșca au fost executați prin frângerea pe roată pe Dealul Furcilor.

Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a avut un ecou al cărui impact a creat controverse și în presa europeană, idealizând cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.

Cauzele

Au fost de ordin social și economic, țăranii fiind supuși unor abuzuri repetate de către nobilimea maghiară. Iobagii erau obligați la munci grele, cu precădere în mine. Se adăugau și măsurile abuzive: răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei.

Autoritatea Curții de la Viena în Transilvania nu a reușit să înlăture anacronismul legislației de origine medievală, fiind apărată cu multă putere de către nobilimea conservatoare.

Statisticile din 1767 susțin că nobilimea reprezenta 6,7% din populația Marelui Principat al Transilvaniei, fiind și cea mai numeroasă din Europa. Drept consecință directă a relațiilor tensionante dintre nobilime și țărănime, a avut loc răscoala țăranilor. Trei sferturi din populația transilvaniei era formată din țărani aflați în stare de servitute.

În ciuda reformelor propuse de împărăteasa Maria Tereza și fiul ei, Iosif al II-lea, prin care s-a încercat consolidarea raporturilor dintre iobagi și stăpânii pământului, nobilimea continua abuzurile, îngreunând din ce în ce mai mult traiul țăranilor.

Kaiserin Maria Theresia (HRR).jpgSee the source imageIosif al II-lea a constatat starea ce domina Marele Principat și a considerat necesară înlăturarea, desființarea iobăgiei. Având în vedere acest demers, conservatorismul nobilimii maghiare a reacționat imediat, considerând inutilă reforma socială în Transilvania. Ca drept consecință a ridicării nobilimii împotriva încercărilor de reformă ale Curții de la Viena, s-a declanșat răscoala țăranilor români.

Copiii revoluției

Înainte de demersul desfășurării acestei revolte, țăranii din Apuseni au protestat în repetate rânduri împotriva abuzurilor la care erau supuși. În urma unor sipute și decizii, unele delegații au  călătorit până la Viena pentru a prezenta, în mod direct, plângerile țăranilor. Horea, pe numele său real Vasile Ursu Nicola, a avut o personalitate impunătoare și a mers de patru ori la Viena, însoțit și de alți țărani, printre care și Cloșca (Ion Oargă).

Pe 1 aprilie 1784, Horea a fost primit de împăratul Iosif al II-lea, căruia i-a înmânat o petiție în care țăranii descriau cum sunt supuși abuzurilor, împovărați cu taxe și, de cele mai multe ori, erau bătuți sau aruncați în temniță.

Însă, artificiul manifestării răscoalei a avut și un alt punct de plecare: la data de 1 noiembrie, în localitatea Curechiu (județul Hunedoara), a avut loc un conflict între țăranii din regiunea Zarandului, care se îndreptau spre Alba Iulia, și nobilii maghiari, care încercau să-i oprească.

Răscoala a cuprins cu repeziciune Apusenii și comitatele Hunedoara, Alba, Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania.

În această revoltă s-au alăturat atât țărani maghiari, cât și sași. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații.

Pe data de 5 noiembrie, răscoala a ajuns la marginea Devei, dar țăranii nu au reușit să ia „în arendă” orașul.

Răsculații le adresează un ultimatum nobililor refugiați.  Ultimatumul cerea nobililor să „părăsească pentru totdeauna moșiile”, să fie și ei „plătitori de dare, tot așa ca poporul”, „pământurile nobiliare să se împartă între poporul de rând, potrivit poruncii împăratului, ce va urma.”

*„Ultimatumul lui Horea”, semnat de şeful oficiului stării de Şoimuş, Carol Brunek, este înregistrat la comitatul Hunedoarei sub numărul 886, în ziua de 13 noiembrie.

Atfel se rezumă ideile politice și sociale ale răscoalei:

„Nobilul comitat, împreună cu toți strămoșii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitetele și nobilii stăpâni pe moșii se vor învoi la aceasta, țăranii să le făgăduiască pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe.”

Pe data de 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni. Horea le-a cerut oamenilor din jurul său să se retragă în casele lor, cu ideea că vor putea să repornească răscoala în primăvara următoare.

Liderii au fost executați!

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilimea a pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Astfel de decizie a consemnat supravegherea riguroasă a pasurilor de trecere în Țara Românească și Moldova, copiii revoluției neputând fugi. Guvernul de la Viena a fost alături de această hotărâre, iar ca drept măsură de prevenirea ascunderii răsculaților ardeleni, s-a intervenit la Constantinopol.

Pe data de 27 decembrie, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. La 30 ianuarie, a căzut prizonier și Crișan, în cele din urmă, acesta s-a spânzurat în închisoare. Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum: „Rota fragendos”, frângerea pe roată, pe Dealul Furcilor.

See the source image

See the source image

Potrivit sentinței, celor doi lideri trebuia să li se frângă toate membrele cu roata, iar corpul să fie despicat în patru: „Capul și părțile corpului să le fie duse să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri, anume în comunele unde au săvârșit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile și intestinele lor să fie îngropate la locul supliciului”.

Răscoala s-a bucurat de un ecou larg și riguros în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia. Lui Horea i s-a atribuit, chiar de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind numit „Rex Daciae”.

surse: flux.md, www.notabn.ro, jurnalspiritual.eu, www.radiounirea.ro,www.historia.ro